Drumeție de toamnă pe Măgura Branului și Via Transilvanica
sâm., 18 oct.
|Zărnești
Vă invităm să descoperiți unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Țara Bârsei, într-o aventură care combină peisajele alpine cu farmecul satelor românești tradiționale.


Ora și locul
18 oct. 2025, 08:00
Zărnești, Zărnești, Romania
Despre eveniment
Data: Sâmbătă, 18 octombrie 2025, cu plecare din Cluj/București vineri după-amiaza (17 octombrie 2025)
Vă invităm să descoperiți unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Țara Bârsei, într-o aventură care combină peisajele alpine cu farmecul satelor românești tradiționale.
Povestea traseului nostru
Călătoria noastră începe din pitorescul Zărnești, poarta de intrare în Parcul Național Piatra Craiului. De aici, vom urca pe Măgura Branului, o culme care ne va oferi o panoramă de vis asupra munților Bucegi, Piatra Craiului și satelor de munte.
Vom coborî către istoricul Castel Bran, unde vom face o pauză binevenită. Aici, puteți alege să explorați legenda lui Dracula sau să vă bucurați pur și simplu de atmosfera unică a acestui loc încărcat de istorie.
Drumul înapoi către Zărnești ne poartă pe celebra Via Transilvanica, un traseu care ne duce prin inima satelor de munte, pe sub umbra protectoare a Măgurii Branului.
Informații traseu
Itinerariu: Fântâna lui Botorog - Măgura Branului - Bran - Via Transilvanica - Zărnești
Diferența de nivel: 800m urcare / 920m coborare
Lungime: 17 km
Durata aproximativă: 8 ore cu tot cu pauze
Tip traseu: circuit
Dificultate: medie, fără pasaje tehnice sau zone expuse
Cui se adresează?
Acest eveniment este pentru toți cei care vor să se deconecteze de la agitația urbană și să se reconecteze cu natura.
Dacă poți urca până la etajul 4 fără să faci febră musculară a doua zi, ești gata de această aventură!
Echipament necesar
Bocanci de munte (obligatoriu)
Rucsac 20-25L cu husă de ploaie
Trusă medicală minimală de uz personal
Îmbrăcăminte în 3 straturi: tricou, polar, jachetă
Pelerină de ploaie/jachetă impermeabilă
1,5-2 litri de apă și mâncare pentru traseu
Lanternă frontală
Bețe trekking (recomandate)
Căciulă, mănuși
Detalii practice
Costul drumeției: 220 RON/persoană
Prețul include:
Ghid de drumeție montană/Lider montan internațional certificat
Asistență completă pe durata întregii ture
Echipament colectiv + energie bună și glume din colecția 2026
Nu sunt incluse: transportul, mâncarea și alte cheltuieli personale
Transport
Transportul nu este inclus în preț. Ne vom organiza în funcție de numărul de persoane și orașul de plecare (București/Cluj). Vom ajunge la locul de start fie cu mașinile personale, fie cu un microbuz închiriat, iar costul se va împărți între participanți.
Înscriere
Pentru înscriere vă rugăm să completați formularul: https://forms.gle/CmxtyUSoHxds9L2Y8
În maxim 48 de ore vă vom contacta cu mai multe informații despre organizare și modalitatea de plată (transfer bancar). Ne rezervăm dreptul de a selecta participanții.
Data limită înscrieri: 15 octombrie 2025
Politica de anulare
Anulare cu peste 7 zile înainte: Rambursarea integrală a sumei achitate (minus eventualele comisioane bancare) sau posibilitatea de a transfera plata către o tură viitoare.
Anulare sub 7 zile: Din motive organizatorice, nu este posibilă rambursarea sumei. Vă oferim însă flexibilitatea de a vă alătura unei alte ture viitoare.
Înțelegem că uneori planurile se schimbă - de aceea încercăm să găsim împreună cea mai bună soluție pentru fiecare situație.
Condiții meteorologice: În condiții de vreme nefavorabilă ne rezervăm dreptul anulării drumeției, iar banii vor fi returnați.
Contact
Ne puteți contacta la telefon/WhatsApp +40 745 605 361 sau pe adresa explore@upthemountains.com
