Ture
Slovenia, partea II: Hemingway, Soča și alte motive să te îndrăgostești de Slovenia. 109 ani mai târziu

22 oct. 2026
UP THE MOUNTAINS · SLOVENIA, PARTEA A II-A · SEPTEMBRIE 2026
În prima parte a jurnalului nostru v-am povestit despre Logarska Dolina și de ce o considerăm una dintre cele mai frumoase văi din Alpi. Știm, e o afirmație curajoasă. Dar după câteva zile petrecute acolo, ne-o asumăm fără prea multe ezitări. :)
Acum mergem mai departe, spre Valea Soča. O regiune în care găsești munți spectaculoși, ape incredibil de frumoase, sate în care timpul pare să aibă alt ritm, mâncare excelentă și o istorie care, acum puțin peste un secol, era departe de a fi liniștită.
Prima oprire a fost la Bohinj. Din păcate, mult prea scurtă. Dar ne-am promis că revenim, mai ales pentru Valea celor Șapte Lacuri, un traseu spectaculos alpin din Parcul Național Triglav, care traversează peisaje carstice, pajiști de altitudine și cateva de lacuri glaciare. Am fost acolo in recunoaștere in 2025 si a fost minunat.
Bohinj. Fratele mai sălbatic al celebrului Bled
Am lăsat în urmă Logarska Dolina și am pornit spre vestul Sloveniei. La Bohinj ne-au așteptat ploaia, norii joși și munții ascunși aproape complet în ceață. Nu era vremea ideală pentru fotografii, dar noi nu ne-am lăsat descurajați.
Bohinj este cel mai mare lac natural permanent din Slovenia, aflat în Parcul Național Triglav. În comparație cu Bled, mult mai cunoscut și mai aglomerat, aici lucrurile par să se desfășoare într-un ritm mai firesc. Nouă ne place mai mult și vi-l recomandăm cu drag.
Regiunea este și o excelentă bază pentru drumeții. De aici se poate ajunge în zonele înalte ale Alpilor Iulieni, inclusiv spre Triglav, vârful de 2.864 m care domină geografia și identitatea națională a Sloveniei. Îl găsiți reprezentat chiar și pe steagul țării.
Există și o tradiție populară potrivit căreia fiecare sloven ar trebui să ajungă măcar o dată în viață pe Triglav.
Noi am ajuns, deocamdată, doar lângă Zlatorog, legendara capră cu coarne de aur. Potrivit poveștii el păzea o comoară ascunsă în munți, iar când un vânător lacom (om de slabă calitate oricum:) a încercat să-l omoare, din sângele său au crescut flori miraculoase care l-au vindecat.
Nu are rost să vă spunem că nu ne plac vânătorii și că nu îi primim în ture. :) Așa că am făcut o fotografie cu vărul nostru Zlatorog.
În satele din jurul lacului se păstrează încă o cultură pastorală interesantă, cu stâne alpine și brânzeturi tradiționale. Printre acestea se numără Bohinjski mohant, o brânză cu denumire de origine protejată foarte buna de altfel.
Toamna asta noi am trecut prea repede prin Bohinj. Locul merită cu siguranță mai multe zile.
Peste Vršič, spre râul care a dat numele unui front

Din Bohinj am continuat spre Kranjska Gora și pasul Vršič, la 1.611 m, cel mai înalt pas rutier din Slovenia.
Drumul are 50 de serpentine numerotate și traversează peisaje spectaculoase. Pentru pasageri e o bucurie. Pentru șofer, o combinație de concentrare, viraje și speranța că toată lumea din mașină are stomacul în regulă.
Este un drum extraordinar și pentru motocicliști, deși unele porțiuni pavate cu piatră cubică pot deveni alunecoase când plouă.
Dincolo de peisaje, Vršič are o istorie dramatică. În timpul Primului Război Mondial, la construirea drumului au fost folosiți prizonieri ruși. O avalanșă produsă în 1916 a ucis numeroși oameni, iar în amintirea lor a fost ridicată Capela Rusă, o mică biserică ortodoxă din lemn.
După pas am coborât spre Trenta, unde am întâlnit râul Soča. Daca va spunem ca e frumos nu va spunem adevărul complet.
Momentan ocupă locurile 1, 2 și 3 în clasamentul nostru personal al râurilor. Pe locul patru ar putea intra Nera, dar mai are puțin de muncit. :)
Apa are o culoare incredibilă, între turcoaz și verde si albastru. În unele locuri curge liniștită, în altele se strecoară printre pereți de calcar, formând chei spectaculoase.
Soča izvorăște din Alpii Iulieni și traversează granița în Italia, unde poartă numele Isonzo. Astăzi este cunoscut pentru rafting, caiac și peisajele sale extraordinare.
În urmă cu 109 ani, însă, numele Isonzo însemna cu totul altceva.
Kobarid. Hemingway, Caporetto și munții care au văzut prea multe
Kobarid este astăzi un orășel liniștit, înconjurat de munți, cu restaurante bune și o atmosfer ă în care se simt atât influențele alpine, cât și cele italiene.
În octombrie 1917, localitatea, cunoscută atunci sub numele italian Caporetto, a devenit scena uneia dintre cele mai cunoscute înfrângeri din istoria militară italiană.
Între 1915 și 1917, armatele italiană și austro-ungară s-au confruntat în douăsprezece bătălii de-a lungul râului Isonzo. Luptele au avut loc inclusiv pe creste aflate la peste 2.000 m altitudine, în condiții greu de imaginat.
Toate potecile pe care astăzi mergem echipați cu bocanci moderni, haine tehnice și rucsacuri confortabile erau folosite atunci pentru transportul muniției și al proviziilor.
În octombrie 1917, o ofensivă austro-ungară și germană a spart frontul italian la Caporetto. Înfrângerea a fost atât de gravă încât numele localității a intrat în vocabularul italian ca sinonim pentru un dezastru.
Și aici apare Hemingway.
Scriitorul american nu a participat la bătălia de la Caporetto. A ajuns în Italia în 1918, ca voluntar al Crucii Roșii Americane, și a fost rănit pe frontul italian. Experiențele sale, împreună cu relatările despre retragerea de la Caporetto, au contribuit la romanul Adio, arme, publicat în 1929. (pe care vi-l recomandăm)
Așadar, am mers mai degrabă prin geografia romanului său decât pe urmele efective ale scriitorului.
Muzeul din Kobarid. O vizită pe care o recomandăm fără rezerve

Am început explorarea cu Muzeul din Kobarid, dedicat frontului Isonzo.
Nouă ne place istoria, mai ales atunci când o putem descoperi chiar în locurile unde s-a întâmplat. La fel am făcut și în Dolomiți, unde Primul Război Mondial a lăsat urme impresionante.
Muzeul nu încearcă să transforme războiul într-o poveste eroică. Prin fotografii, obiecte personale, scrisori, hărți și mărturii, prezintă drama oamenilor care au luptat în acești munți.
Este genul de vizită după care ieși afară, privești crestele și înțelegi că peisajele acestea au fost martorele unor lucruri cumplite.
Iar apoi pornești pe potecă și începi să recunoști urmele trecutului.
Circuitul istoric din Kobarid. 10 kilometri între război, Antichitate și una dintre cele mai frumoase cascade din Slovenia
Distanță: aproximativ 10 km
Diferență de nivel pozitivă: aproximativ 600 m
Tip traseu: circuit, variantă extinsă a Kobarid Historical Trail
După muzeu am pornit într-o drumeție care a combinat istoria cu natura. Și trebuie să recunoaștem că a fost una dintre cele mai interesante zile ale excursiei.
Am urcat mai întâi spre osuarul italian de pe dealul Gradič, construit în jurul bisericii Sfântul Anton. Aici se află rămășițele a peste 7.000 de soldați italieni.
Monumentul, inaugurat în 1938, impresionează atât prin dimensiuni, cât și prin liniștea locului.
Am continuat spre Tonocov grad, un sit arheologic unde au fost descoperite vestigii din Antichitatea târzie, inclusiv ruine ale unor biserici paleocreștine.
Cu mult înainte de Primul Război Mondial, oamenii înțeleseseră deja importanța strategică a acestei înălțimi.
Mai departe am trecut pe lângă foste poziții militare, tranșee și fortificații. În multe locuri, pădurea a acoperit aproape complet construcțiile. Copacii cresc printre ziduri, iar mușchiul și rădăcinile au pus stăpânire pe ceea ce a mai rămas.
Am explorat, bineînțeles si noi pentru ca ne place asa mult istoria si aventura.
Cascada Kozjak. Spectacolul de la capătul potecii
Una dintre cele mai frumoase opriri a fost cascada Kozjak.
Are aproximativ 15 metri înălțime, dar nu dimensiunea o face specială, ci locul în care se află.
Apa cade într-un bazin verde-smarald, înconjurat de pereți înalți de calcar, într-un spațiu care seamănă cu o peșteră deschisă spre cer.
E frumoasă tare, fără exagerare.
Drumul până la ea trece prin pădure, pe lângă stânci acoperite de mușchi și peste podețe, iar în ultima parte pe pasarele de lemn suspendate deasupra apei.
Se plătește o taxă de acces, dar merită cu prisosință.
Cascada poate fi vizitată și separat, într-o plimbare scurtă dinspre zona Kamp Lazar. Noi am inclus-o în circuitul istoric, ceea ce recomandăm dacă vreți să descoperiți mai mult din împrejurimile Kobaridului.
La întoarcere am traversat și celebrul Pod al lui Napoleon, deasupra râului Soča. Mai este unul mai puțin celebru si mai mic dar la fel de frumos mai spre vest.
Și ne-am gândit din nou cât de bine se completează în Slovenia natura și istoria. Uneori le descoperi pe amândouă în aceeași drumeție.
Drežnica. Satul care ar trebui să fie pe coperta ghidurilor despre Slovenia
Într-o altă zi am pornit spre Drežnica, un sat așezat pe o terasă verde, la poalele masivului Krn.
Și aici trebuie să recunoaștem ceva: dacă ne-ar întreba cineva care este cel mai frumos sat pe care l-am văzut în Slovenia, Drežnica ar avea șanse foarte mari să câștige.
Case răsfirate, pajiști verzi, munți uriași în fundal și o biserică atât de impunătoare încât pare construită pentru o localitate mult mai mare.
Biserica Inimii Sacre a lui Isus este unul dintre reperele satului și contribuie la imaginea aceea aproape neverosimil de frumoasă.
Dar ce ne-a plăcut cel mai mult este că Drežnica pare să fi rămas un sat adevărat, nu un decor amenajat pentru turiști.
Deasupra lui se ridică masivul Krn, al cărui vârf principal atinge 2.244 m. În timpul Primului Război Mondial, muntele a fost scena unor confruntări dramatice.
Noi nu am ajuns de data aceasta pe Krn. L-am privit de jos și l-am trecut pe lista pentru următoarea vizită.
Tot pentru data viitoare am păstrat și cheile Koseč (Koseška korita), un loc mai puțin cunoscut din apropierea satului Koseč, cu pârâuri, cascade și pasaje înguste săpate în stâncă.
Deocamdată, aveam alt munte în plan.
Krasji vrh. 12 kilometri, o mie de metri urcați și un munte care merită descoperit
Distanță: aproximativ 12 km
Diferență de nivel pozitivă: aproximativ 1.000 m
Altitudine maximă: aproximativ 1.773 m
Am ales să urcăm pe Krasji vrh, cel mai înalt vârf al culmii Polovnik.
Nu este un vârf celebru precum Triglav și nici unul dintre giganții Alpilor Iulieni. Dar are două avantaje importante: panorame spectaculoase și mult mai puțină lume pe traseu.
Am pornit din zona Drežniške Ravne, de la aproximativ 750 m altitudine.
Și am început să urcăm. Și am tot urcat. :)
În aproximativ cinci kilometri am câștigat peste o mie de metri altitudine. Așadar, un traseu destul de susținut, fără prea multe porțiuni în care să-ți recapeți respirația.
După ieșirea din pădure, peisajul s-a deschis spre masivul Krn, Valea Soča și culmile Alpilor Iulieni.
Krn, cu cei 2.244 m ai săi, este muntele care domină regiunea. În Primul Război Mondial a avut o importanță strategică majoră, iar urmele confruntărilor pot fi întâlnite și astăzi în zonă.
De pe Krasji vrh înțelegi imediat de ce asemenea poziții erau atât de importante militar.
Dar noi am venit pentru munte, nu pentru război.
Iar muntele nu ne-a dezamăgit.
Traseul a avut aproximativ 12 km și 1.000 m diferență de nivel pozitivă. Îl considerăm de dificultate medie, dar necesită condiție fizică bună, mai ales din cauza urcării susținute.
Este exact genul de drumeție care ne place: liniște, poteci mai puțin umblate și priveliști care răsplătesc efortul.
Înghețata gratis. Un beneficiu neașteptat al certificării UIMLA
După drumeție am ajuns la o gelaterie unde îți puteai pregăti singur porția de înghețată. După o mie de metri urcați, ideea ni s-a părut excelentă.
Surpriza a venit când proprietarul a observat insigna UIMLA pe care o purtam. A recunoscut-o, a aflat că suntem lideri montani acreditați internațional și ne-a oferit înghețata gratuit.
Nu e mare lucru dar pentru noi a contat mult. ne-a bucurat să vedem că certificarea internațională este recunoscută inclusiv într-un mic sat din Slovenia si că, uneori, vine la pachet cu desertul.
Robidišče. Patru nopți la capătul Sloveniei
Pentru cele trei nopți petrecute în regiunea Soča am ales Rest & Ride, în Robidišče, cel mai vestic sat al Sloveniei.
Este o localitate mică, retrasă, aflată foarte aproape de granița cu Italia. Mica e putin spus. Cred ca are sub 50 de locuitori
După peisajele alpine și atmosfera de la Lenar Farm, aici am descoperit o altă Slovenie: rurală, liniștită și la fel de interesantă.
În apropiere curge Nadiža, un râu cu apă limpede, cunoscut pentru locurile sale naturale de scăldat.
Tot aici, în apropiere de Podbela, se află un alt Pod al lui Napoleon, construit din piatră, cu o singură arcadă, peste Nadiža.
Este mai puțin celebru decât cel din Kobarid, dar nouă ne-a plăcut foarte mult.
Uneori, locurile mici rămân cel mai bine în amintire.
Kobarid. De la mâncare tradițională la trei stele Michelin
Slovenia ne-a surprins foarte plăcut și la capitolul gastronomie.
În Valea Soča, bucătăria combină influențele alpine și italiene cu ingrediente locale și rețete tradiționale.
Merită încercată frika, un preparat din cartofi și brânză, și kobariški štruklji, desertul tradițional din Kobarid, cu umplutură pe bază de nucă.
Dar regiunea are și o surpriză gastronomică de nivel mondial.
La Staro Selo, în apropiere de Kobarid, se află Hiša Franko, restaurantul condus de Ana Roš și distins cu trei stele Michelin.
Ana Roš a devenit cunoscută internațional pentru reinterpretarea ingredientelor și tradițiilor locale.
Ce ni se pare extraordinar este că un restaurant de asemenea nivel funcționează într-un sat dintr-o vale alpină, nu într-o mare capitală europeană.
Noi nu am ajuns să mâncăm acolo. Nu am avut timp. Despre bani nu mai povestim. :)
Dar ne place ideea că în aceeași regiune găsești gospodării tradiționale, stâne unde se produce brânză și unul dintre cele mai apreciate restaurante din lume.
Ultima seară, în Italia. Cividale del Friuli și Podul Diavolului
În ultima seară am trecut granița în Italia, până la Cividale del Friuli.
Și tare bine am făcut.
Este un orășel cu străzi înguste, clădiri istorice și piețe în care ai impresia că nimeni nu se grăbește nicăieri.
Fondat în perioada romană, Cividale a devenit ulterior un centru important al longobarzilor, iar o parte dintre monumentele sale sunt incluse în patrimoniul UNESCO.
Cel mai spectaculos loc este Ponte del Diavolo, Podul Diavolului, construit peste râul Natisone.
Legenda spune că localnicii au cerut ajutorul diavolului pentru construirea podului. Acesta a acceptat, dar a cerut în schimb sufletul primei ființe care îl va traversa.
Localnicii au fost însă mai isteți și au trimis un animal.
Nu știm cât de mulțumit a fost diavolul, dar podul a ieșit foarte bine.
Ne-am plimbat prin centrul istoric și ne-am bucurat de atmosfera italiană. Am mancat ceva la o terasa dar poate nu am nimerit noi chiar asa bine dar sa stiti ca la Kobarid era mancarea mai buna. Inghetata însă era foarte buna.
Un final frumos pentru cele trei zile petrecute în Valea Soča.
Ce n-am apucat să vedem. Și de ce avem deja motive să revenim
În cele opt zile petrecute în Slovenia am descoperit foarte multe locuri. Dar, inevitabil, au rămas și câteva pe listă.
În primul rând, Valea celor Șapte Lacuri (Triglav Lakes Valley), din Parcul Național Triglav. Este unul dintre traseele alpine emblematice ale Sloveniei, cunoscut pentru lacurile sale glaciare, relieful carstic și peisajele spectaculoase ale Alpilor Iulieni.
Poate fi explorată într-o drumeție lungă de o zi (1200 diferenta de nivel), în funcție de traseul ales și de condițiile montane.
Au mai rămas pentru data viitoare Mangart, vârful Krn, cheile Koseč și alte câteva sate și trasee din regiune.
Dar poate e mai bine așa.
Avem deja motive să revenim.
Slovenia. O țară mică, dar cu niște lecții mari
După opt zile în Slovenia, am rămas cu sentimentul că am descoperit una dintre cele mai frumoase țări montane din Europa. Mai ales in urmatorii ani cred ca Slovenia va oferi ceva ce Europa de Vest nu va mai putea susține - turism sustenabil.
Și nu spunem asta doar pentru peisaje, deși la capitolul acesta Slovenia stă extraordinar.
Ne-au impresionat și satele îngrijite, fermele tradiționale, traseele bine marcate, cabanele montane, muzeele și felul în care oamenii par să fi înțeles că natura și turismul pot conviețui fără să se încurce reciproc.
Am văzut că poți dezvolta turismul fără să transformi fiecare vale într-un parc de distracții.
Și ne-am gândit de multe ori la Carpații noștri.
Avem munți la fel de frumoși și, în multe locuri, chiar mai sălbatici. Avem sate autentice, tradiții și peisaje extraordinare.
Ce am putea învăța de la sloveni este felul în care toate acestea pot fi puse în valoare, cu grijă și respect.
A fost prima noastră excursie externă Up the Mountains și ne-a confirmat că felul nostru de a călători funcționează foarte bine și dincolo de Carpați.
Cu grupuri mici, trasee bine alese, timp pentru descoperiri, povești și oameni curioși. Fără obsesia de a bifa cât mai multe obiective.
Pentru că, până la urmă, nu numărul locurilor vizitate contează, ci cât de mult te-ai bucurat de ele.
Slovenia, ne-ai plăcut tare mult.
Și credem că o să ne mai vedem.
Alte articole
Alte articole
Daca mai ai timp de citit:
Slovenia, partea I: patru nopți în Logarska Dolina, printre munți spectaculoși și locuri în care am mai rămâne puțin
Sunt locuri în care ajungi, faci câteva fotografii, spui că e frumos și mergi mai departe. Și sunt locuri în care, după primele zece minute, începi deja să te gândești când ai putea reveni.
Logarska Dolina, în Slovenia, face parte din a doua categorie. Noi spunem ca e cea mai frumoasa vale din Alpi.
Description
Un an de Up the Mountains. Suspect de frumos a ieșit
Pe 11 octombrie 2025 organizam prima noastră drumeție oficială sub numele Up the Mountains. Despre munți știam câte ceva. Despre cum se construiește o întreprindere socială, ceva mai puțin. Dar aveam entuziasm, câteva idei bune și suficient optimism cât să ne apucăm de treabă.
Description




.webp)
