Slovenia, partea II: Hemingway, Soča și alte motive să te îndrăgostești de Slovenia. 109 ani mai târziu

UP THE MOUNTAINS · SLOVENIA, PARTEA A II-A · SEPTEMBRIE 2026

În prima parte a jurnalului nostru v-am povestit despre Logarska Dolina și despre motivele pentru care credem noi că este una dintre cele mai frumoase văi din Alpi. Știm, e o afirmație curajoasă, dar ne-o asumăm. :) Mai departe, hai să vă povestim despre Soča. Valea care le are pe toate: apă, creste, liniște, civilizație, gastronomie și o istorie care, în urmă cu puțin peste un secol, era orice, numai liniștită nu.

Am continuat așadar spre vestul Sloveniei, cu o oprire la Bohinj, prea scurta din pacate. E clar ca ne intoarcem mai ales ca e si cirtuitul celor 7 lacuri - ia info de aici si spune o fraza Triglav Lakes Valley (Seven Lakes Valley) Day Hike, Slovenia

Bohinj. Fratele mai sălbatic al celebrului Bled

După patru nopți petrecute în Logarska Dolina, am pornit spre vest. Lacul Bohinj ne-a întâmpinat cu nori joși, ploaie și munți ascunși în ceață. Nu era tocmai vreme ideală, dar avea atmosfera aceea alpină pe care noi o iubim.

Și, până la urmă, dacă munții ar fi frumoși numai pe soare, am avea o problemă destul de mare.Bohinj este cel mai mare lac natural permanent din Slovenia și se află în Parcul Național Triglav. Spre deosebire de mult mai celebrul Bled, unde turismul este foarte prezent, Bohinj a păstrat o atmosferă mai liniștită și mai apropiată de natură. Noua ne place mai mult si vi-l recomandam cu drag. Aici începe și una dintre cele mai spectaculoase regiuni montane ale țării.

De pe malul lacului poți porni spre stâne alpine, lacuri glaciare și, pentru cei bine pregătiți, spre Triglav, cel mai înalt vârf al Sloveniei, de 2.864 m. - vezi aici Triglav Lakes Valley (Seven Lakes Valley) Day Hike, SloveniaTriglav apare inclusiv pe steagul țării. Slovenii au o relație specială cu muntele acesta și există o tradiție populară potrivit căreia fiecare sloven ar trebui să urce măcar o dată în viață pe vârful lui.Noi ne-am mulțumit deocamdată cu o fotografie lângă Zlatorog, legendara capră cu coarne de aur, unul dintre simbolurile Alpilor Iulieni.Potrivit legendei, Zlatorog păzea o comoară ascunsă în munți. Un vânător lacom a încercat să-l ucidă, dar din sângele animalului au crescut flori miraculoase care l-au vindecat. Nu are rost să vă spunem că nu ne plac vânătorii și că nu îi primim în ture. :) Așa că am făcut o fotografie cu vărul nostru Zlatorog. 

Am descoperit și câteva sate din jurul lacului, cu case tradiționale, fânețe și biserici vechi. Bohinj are o cultură pastorală foarte interesantă, legată de stânele alpine și producerea brânzeturilor. Una dintre specialități este Bohinjski mohant, o brânză cu denumire de origine protejată și cu un gust despre care putem spune, diplomatic, că nu trece neobservat.Noi am fost doar în trecere, dar Bohinj merită câteva zile.

Peste Vršič, spre râul care a dat numele unui front

Am continuat spre Kranjska Gora și apoi peste pasul Vršič, la 1.611 metri, cel mai înalt pas rutier din Slovenia.Drumul are 50 de serpentine numerotate și traversează o zonă spectaculoasă a Alpilor Iulieni. Este unul dintre acele drumuri pe care pasagerii admiră peisajul, iar șoferul are alte preocupări. E un drum minunat pentru motociclsti chiar daca sunt zone unde drumul nu are asfalt ci are piatra cubica care pe ploaie poate deveni problematica. Vršič are și o poveste tulburătoare.

În timpul Primului Război Mondial, drumul a fost amenajat folosind munca forțată a prizonierilor ruși. În 1916, o avalanșă a ucis numeroși prizonieri și militari, iar în memoria victimelor a fost ridicată Capela Rusă, o mică biserică ortodoxă din lemn. Am coborât apoi spre Trenta și am început să urmăm cursul râului Soča.Și ce râu! Momentan e pe locul 1,2 si 3 in topul nostru al raurilor. Pe 4 sta confortabil (spune un rau aici din romania care are potential)Apa are o culoare aproape neverosimilă, undeva între turcoaz și verde-smarald (intre piatra pretioasa si fa o comparatie potrivita si amuzanta).

Uneori curge liniștit printre păduri, alteori se strecoară prin chei adânci, între pereți de calcar. Soča izvorăște în Alpii Iulieni și continuă în Italia, unde se numește Isonzo. Astăzi este celebru pentru rafting, caiac, pescuit și drumeții. În urmă cu 109 ani, însă, numele Isonzo era asociat cu unul dintre cele mai sângeroase fronturi ale Primului Război Mondial.

Kobarid. Hemingway, Caporetto și munții care au văzut prea multe

Kobarid este astăzi un orășel liniștit, cu case îngrijite, restaurante bune și munți spectaculoși de jur împrejur.În octombrie 1917, însă, numele său italian, Caporetto, avea să intre în istorie.Între 1915 și 1917, armatele italiană și austro-ungară au purtat douăsprezece bătălii de-a lungul râului Isonzo. Luptele s-au desfășurat inclusiv la altitudini de peste 2.000 de metri, pe creste, pe pereți de calcar și în condiții meteorologice cumplite.Soldații transportau muniție, hrană și echipamente pe versanți pe care astăzi noi urcăm cu bocanci tehnici, bețe de trekking și rucsacuri performante.

Multe dintre potecile de astăzi urmează vechi căi militare sau trec pe lângă poziții de front. Urmele sunt peste tot: cazemate, tranșee, tuneluri și drumuri de aprovizionare.În octombrie 1917, o ofensivă austro-ungară și germană a străpuns frontul italian în zona Caporetto. Retragerea care a urmat s-a transformat într-un dezastru militar, iar în limba italiană cuvântul Caporetto a rămas sinonim cu o înfrângere catastrofală.

De aici vine și legătura cu Ernest Hemingway.Scriitorul american nu a participat la bătălia din 1917. A ajuns în Italia în 1918, ca voluntar al Crucii Roșii Americane, și a fost rănit pe frontul italian. Dar experiențele sale și relatările despre retragerea de la Caporetto au inspirat romanul Adio, arme, publicat în 1929.Așadar, când spunem că am mers pe urmele lui Hemingway, ne referim la locurile din geografia romanului său, nu la un traseu pe care scriitorul l-ar fi parcurs în timpul bătăliei.

Muzeul din Kobarid. O vizită pe care o recomandăm fără rezerve

Am început explorarea orașului cu Muzeul din Kobarid, dedicat frontului Isonzo. Nouă ne place mult istoria. La fel am făcut și în Dolomiți, unde Primul Război Mondial a lăsat urme impresionante. Așa că era firesc să începem ziua cu muzeul. Nu este un muzeu care încearcă să glorifice războiul. Dimpotrivă. Prin fotografii, scrisori, obiecte personale, hărți și mărturii, reușește să arate cât de absurdă și de tragică a fost viața soldaților din acești munți.Și apoi ieși din muzeu, te uiți la peisaj și începi să vezi totul cu alți ochi.

Kobarid ne-a plăcut și ca localitate: este mic, verde, așezat între munți, și are acel amestec de atmosferă alpină și influență italiană care face regiunea atât de interesantă.Pentru că multe dintre drumurile și potecile pe care merg astăzi turiștii au fost cândva căi de aprovizionare militară. Pe crestele pe care astăzi facem fotografii se aflau poziții de artilerie și tranșee.Munții sunt la fel de frumoși. Doar oamenii au, din fericire, alte preocupări.

Circuitul istoric din Kobarid. 10 kilometri între război, Antichitate și una dintre cele mai frumoase cascade din Slovenia

Distanță parcursă~10 kmUrcare cumulată+600 m Tip Circuit Kobarid Historical Trail. După muzeu am pornit pe traseul istoric din Kobarid, pe care noi l-am parcurs într-o variantă extinsă, de aproximativ 10 kilometri și 600 de metri diferență de nivel pozitivă.A fost una dintre cele mai interesante zile ale excursiei, pentru că am combinat o drumeție adevărată cu istoria, arheologia și câteva locuri naturale spectaculoase.Prima oprire importantă a fost osuarul italian, construit pe dealul Gradič, în jurul bisericii Sfântul Anton.

Aici se află rămășițele a peste 7.000 de soldați italieni căzuți în luptele din regiune.Monumentul a fost inaugurat în 1938, în perioada lui Mussolini. Este impunător, dar ceea ce impresionează cel mai mult este liniștea locului și contrastul cu ceea ce s-a întâmplat aici în urmă cu un secol.

Am continuat apoi prin pădure, spre Tonocov grad, un sit arheologic situat pe o înălțime stâncoasă deasupra râului Soča.Aici apare o surpriză: cu mult înainte de Primul Război Mondial, locul era deja folosit ca așezare fortificată. Arheologii au descoperit vestigii din Antichitatea târzie, inclusiv ruine ale unor biserici paleocreștine. Cu alte cuvinte, același loc strategic a fost important pentru oameni la peste o mie de ani distanță.Mai departe, traseul trece prin apropierea unor foste poziții militare, tranșee și fortificații italiene. Unele au fost înghițite aproape complet de pădure. Copacii cresc printre ziduri, rădăcinile pătrund în construcții, iar mușchiul acoperă pietrele.

Noi am intrat, evident, în locurile în care accesul era permis. Suntem curioși și ne place istoria, v-am spus. :)În locurile acestea, natura pare să fi câștigat în cele din urmă războiul.

Cascada Kozjak. Spectacolul de la capătul potecii

Una dintre cele mai frumoase opriri ale circuitului a fost cascada Kozjak. Nu este cea mai înaltă cascadă din Slovenia. Are aproximativ 15 metri. Dar probabil este una dintre cele mai spectaculoase.Pârâul Kozjak a săpat în calcar un defileu îngust, iar la capătul acestuia apa cade într-un bazin verde-smarald, înconjurat de pereți înalți de stâncă. E frumoasa tare fara exagerare. Se plateste un bilet de acces dar merita cu prisosinta. 

Locul seamănă cu o peșteră fără acoperiș, luminată printr-o deschidere aflată mult deasupra apei.Și drumul până acolo face parte din experiență.Poteca urmează inițial valea râului Soča, apoi intră în defileul pârâului Kozjak. Treci prin pădure, pe lângă stânci acoperite de mușchi, peste podețe și, în ultima parte, pe pasarele de lemn suspendate deasupra apei.Iar la capăt apare Kozjak. Este unul dintre locurile acelea care arată spectaculos în fotografii, dar în realitate sunt și mai frumoase.

Accesul la cascadă se poate face și separat, printr-o plimbare mult mai scurtă, dinspre parcarea de lângă Kamp Lazar. Noi am integrat-o în circuitul istoric, ceea ce recomandăm celor care vor să descopere mai mult decât obiectivul în sine.După aproximativ 10 kilometri și 600 de metri urcați în total, ne-am întors în Kobarid cu sentimentul că am făcut una dintre cele mai reușite drumeții culturale ale excursiei. Ne-am întors și peste Podul lui Napoleon, care traversează Soča într-un punct unde apa turcoaz curge între pereți de stâncă.

Numele amintește de vechiul pod folosit în epoca napoleoniană; structura actuală a fost refăcută după distrugerile Primului Război Mondial. Și poate că acesta este unul dintre lucrurile care ne plac cel mai mult la Slovenia: nu trebuie să alegi între natură și istorie. De multe ori le găsești pe amândouă pe aceeași potecă.

Drežnica. Satul care ar trebui să fie pe coperta ghidurilor despre Slovenia

Într-o altă zi am plecat spre Drežnica, un sat așezat pe o terasă verde, la poalele masivului Krn. Și aici trebuie să recunoaștem ceva: dacă ne-ar întreba cineva care este cel mai frumos sat pe care l-am văzut în Slovenia, Drežnica ar avea șanse foarte mari să câștige.

Are tot ce trebuie: case răsfirate, pajiști verzi, o biserică spectaculoasă și munți uriași care se ridică aproape vertical în fundal.Biserica Inimii Sacre a lui Isus pare aproape disproporționat de mare pentru un sat atât de mic. Dar tocmai asta o face atât de fotogenică.Și, spre deosebire de multe sate alpine devenite destinații turistice celebre, Drežnica pare să-și fi păstrat viața obișnuită.În timpul Primului Război Mondial, zona s-a aflat foarte aproape de linia frontului, iar masivul Krn a fost scena unor lupte cumplite. (spune si despre krn ce inseamna ce altitudine are) noi n-am ajus pe el acum dar urmeaza data viitoare. spune si despre kosek gorge 7 Best Things to Do in Kobarid, Slovenia pe care le-al ratat acum. 

Astăzi este, din fericire, un punct de plecare excelent pentru drumeții.Ceea ce am și făcut.

Krasji vrh. 12 kilometri, o mie de metri urcați și un munte care merită descoperit

Distanță parcursă~12 km Urcare cumulată+1.000 m Altitudine maximă 1.770 m.

Am ales să urcăm pe Krasji vrh, cel mai înalt vârf al culmii Polovnik, cu o altitudine de aproximativ 1.773 de metri. Nu este un munte celebru precum Triglav și nici unul dintre cei mai înalți din Alpii Iulieni. Dar are ceva ce noi apreciem foarte mult: o poziție excelentă pentru panorame și mult mai puțină aglomerație decât traseele clasice. Spune ca knr e seful varfurilor acolo dar ramane pe data viitoare. 

Am pornit din zona Drežniške Ravne, de la aproximativ 750 de metri altitudine, și am început să urcăm prin pădure.Și am tot urcat.În aproximativ cinci kilometri am câștigat peste o mie de metri altitudine, ceea ce înseamnă o urcare susținută, fără prea multe momente în care să te plictisești.După ce am ieșit din pădure, peisajul s-a deschis spre masivul Krn și spre culmile Alpilor Iulieni sudici.Și aici urmele războiului sunt numeroase: vechi poziții militare, poteci de aprovizionare și fortificații care amintesc cât de disputate au fost aceste culmi. Krn, cu cei 2.244 de metri ai săi, domină regiunea. În timpul Primului Război Mondial, muntele a fost una dintre pozițiile importante ale frontului Isonzo, iar luptele purtate aici au rămas printre cele mai dramatice episoade ale războiului alpin.

De pe Krasji vrh ai o perspectivă foarte bună asupra întregii zone. Înțelegi de ce aceste culmi erau importante din punct de vedere strategic, dar și cât de dificil trebuie să fi fost să le aperi sau să le cucerești.În zilele senine, priveliștile se întind spre Valea Soča și spre numeroase vârfuri din Alpii Iulieni.

Noi am parcurs în total aproximativ 12 kilometri, cu o diferență de nivel pozitivă de 1.000 de metri. este un traseu de dificultate medie, dar solicită condiție fizică bună, mai ales din cauza urcării concentrate pe o distanță relativ scurtă.Și este exact genul de drumeție care ne place: fără aglomerație, fără instalații turistice la fiecare pas și cu o recompensă pe măsură la final.

Înghețata gratis. Un beneficiu neașteptat al certificării UIMLA

După tură am ajuns la o gelaterie unde îți puteai pregăti singur porția de înghețată.

După o mie de metri urcați, ni s-a părut o idee excelentă.Dar surpriza a venit când proprietarul a observat insigna UIMLA pe care o purtam. A recunoscut-o, a aflat că suntem lideri montani acreditați internațional și ne-a oferit înghețata gratuit.

Nu știm dacă acest beneficiu este prevăzut în standardul UIMLA, dar credem că ar merita introdus. :)Dincolo de glumă, ne-a bucurat să vedem că certificarea noastră internațională este recunoscută și într-un mic sat din Slovenia.Și că, uneori, vine la pachet cu desertul.

Robidišče. Patru nopți la capătul Sloveniei

Pentru cele patru nopți petrecute în regiune am ales Rest & Ride, o cazare din Robidišče, cel mai vestic sat al Sloveniei.

Este un sat mic, izolat, înconjurat de păduri și dealuri, aflat la doar câțiva pași de Italia. După atmosfera alpină de la Lenar Farm, am descoperit aici o Slovenie mai rurală, mai retrasă și la fel de interesantă.În apropiere se află râul Nadiža, cunoscut pentru apa limpede și locurile naturale de scăldat.

Tot aici se află și unul dintre cele două poduri numite Podul lui Napoleon din regiune.Cel mai cunoscut este cel de la Kobarid, construit peste Soča, deasupra unui defileu spectaculos. Cel de-al doilea traversează Nadiža, în apropiere de Podbela, și este un pod de piatră cu o singură arcadă.

Acesta din urmă ne-a plăcut în mod special. Este mai puțin celebru, mai retras și așezat într-un cadru natural foarte frumos.Uneori locurile mici rămân mai bine în amintire decât atracțiile mari.

Kobarid. De la mâncare tradițională la trei stele Michelin

Slovenia ne-a surprins foarte plăcut și la capitolul mâncare.

Bucătăria din Valea Soča combină influențele alpine cu cele italiene și folosește multe ingrediente produse local.Merită încercată frika, un preparat simplu din cartofi și brânză, prăjite împreună, și kobariški štruklji, desertul tradițional din Kobarid, umplut cu nucă și alte ingrediente.Dar regiunea are și o surpriză gastronomică de proporții.

La câțiva kilometri de Kobarid, în Staro Selo, se află Hiša Franko, restaurantul condus de Ana Roš, distins cu trei stele Michelin.Ana Roš a devenit celebră pentru felul în care a transformat ingredientele locale și tradițiile culinare într-o experiență gastronomică de nivel mondial.

Și ce ni se pare extraordinar este că restaurantul nu se află într-o capitală europeană, ci într-un sat dintr-o vale alpină.N-am ajuns să mâncăm acolo, pentru că nu aveam timp. Despre bani nu mai povestim. :)

Dar ne place ideea că în aceeași regiune poți găsi o stână tradițională, o gospodărie în care se produce brânză și un restaurant cu trei stele Michelin.Și că toate acestea fac parte din aceeași cultură gastronomică.

Ultima seară, în Italia. Cividale del Friuli și Podul Diavolului

În ultima seară am hotărât să trecem granița în Italia, până la Cividale del Friuli.

Și tare bine am făcut.Cividale este un orășel italian cu străduțe înguste, clădiri istorice, piețe mici și o atmosferă în care nimeni nu pare să se grăbească. A fost fondat în perioada romană, iar ulterior a devenit unul dintre cele mai importante centre ale longobarzilor. Monumentele sale din această perioadă fac parte astăzi din patrimoniul UNESCO.

Cel mai spectaculos loc este Ponte del Diavolo, Podul Diavolului, construit peste râul Natisone.Legenda spune că localnicii au cerut ajutorul diavolului pentru a construi podul, iar acesta a acceptat cu condiția să primească sufletul primei ființe care îl traversează. Oamenii au fost însă mai isteți și au trimis primul un animal.Nu știm cât de încântat a fost diavolul de rezultat, dar podul a ieșit foarte bine.

Ne-am plimbat prin centrul istoric și ne-am bucurat de atmosfera italiană.Un final foarte frumos pentru cele patru zile petrecute în Valea Soča.

Ce n-am apucat să vedem. Și de ce avem deja motive să revenim

În opt zile de Slovenia am văzut foarte multe. Dar inevitabil au rămas și locuri pentru care n-am mai avut timp. În primul rând, Valea celor Șapte Lacuri din Parcul Național Triglav, una dintre cele mai spectaculoase zone alpine ale țării.

Ne-am documentat destul de mult înainte de plecare, inclusiv de pe Moon & Honey Travel, un site pe care îl recomandăm celor care caută descrieri detaliate ale drumețiilor din Alpi.Valea celor Șapte Lacuri este un peisaj glaciar de mare altitudine, cu lacuri, cabane și pereți de calcar. Poate fi explorată într-o drumeție lungă de o zi sau, și mai frumos, cu o noapte petrecută la cabană.

Au mai rămas pe listă zona Mangart, alte trasee din masivul Krn și câteva sate prin care am trecut fără să avem timp să ne oprim.Dar poate e mai bine așa. Avem deja motive să revenim.

Slovenia. O țară mică, dar cu niște lecții mari

După opt zile petrecute în Slovenia, am rămas cu impresia că am descoperit una dintre cele mai frumoase țări montane din Europa.

Nu doar pentru peisaje. Deși, la capitolul acesta, Slovenia stă extraordinar. Ci și pentru felul în care a reușit să păstreze o relație firească între oameni, natură și turism.Am văzut sate îngrijite, ferme tradiționale, trasee bine marcate, cabane montane, muzee interesante și locuri în care istoria este explicată și respectată.

Am văzut că poți dezvolta turismul fără să transformi fiecare vale într-un parc de distracții.Și ne-am gândit de multe ori la Carpații noștri.Avem munți la fel de frumoși, poate chiar mai sălbatici în multe locuri. Avem sate autentice, tradiții și peisaje extraordinare.Ce putem învăța de la sloveni este felul în care toate acestea pot fi puse în valoare, cu grijă și respect pentru locurile respective.

A fost prima noastră excursie externă Up the Mountains și ne-a confirmat că felul nostru de a călători funcționează la fel de bine și dincolo de Carpați.

Cu trasee bine alese, cu timp pentru descoperiri, cu povești, cu oameni curioși și fără obsesia de a bifa cât mai multe obiective.

Pentru că, până la urmă, nu numărul locurilor vizitate contează, ci cât de mult te-ai bucurat de ele. Slovenia, ne-ai plăcut tare mult. Și credem că o să ne mai vedem.